Știai că organismul unui nou-născut este alcătuit din 78% apă? Pe măsură ce crește, procentul acesta mai scade, adulții având aproximativ 60-70% apă în corp. Este evident faptul că apa este implicată în aproape tot ceea ce face corpul nostru: este conținută în sânge, care transportă substanțele nutritive de care au nevoie celulele, ajută la reglarea temperaturii corpului și acționează ca un amortizor pentru creier și pentru măduva spinării. Practic, avem o imperioasă nevoie de apă încă din ziua în care ne naștem.
Ca părinte, îți poți pune multe întrebări în legătură cu alimentele și lichidele pe care copilul poate sau pe care ar trebui să le consume. Știind că apa este vitală, însă prea puțin atractivă pentru cei mici, s-ar putea să încerci tot felul de trucuri pentru a-i menține pe aceștia hidratați. În acest articol îți oferim câteva sfaturi importante în legătură cu acest subiect, dar și explicații prin care hidratarea micuților tăi ar putea părea o joacă de copii
Ce înseamnă hidratarea și ce rol are aceasta?
Prin hidratare se înțelege capacitatea organismului de a absorbi apa și de a o folosi pentru a acoperi necesarul zilnic Acest proces vine natural odată cu nașterea fiecăruia dintre noi, deoarece fiecare celulă din corpul uman are nevoie de apă pentru a funcționa corect. Principala sursă de hidratare o reprezintă băuturile lichide, în special apa, însă organismul absoarbe apă și din diverse alimente, într-o proporție mai mică.
Dacă pentru un adult este nevoie de câțiva litri de apă pe zi pentru a rămâne hidratat, în cazul copiilor sunt suficiente câteva pahare, respectând proporțiile corporale. Desigur, cantitatea de lichid necesar organismului uman se calculează în funcție de vârstă, climă, nivel de activitate fizică, greutate, înălțime și alte particularități. Organismul pierde apă aproape continuu, inclusiv atunci când respirăm sau când urinăm. Tocmai de aceea, e nevoie de înlocuirea lichidului eliminat prin consumul de apă sau alimente care hidratează, mai ales în cazul copiilor.
Copiii, mai ales în perioadele în care se află în colectivitate, pot pierde apa cel mai ușor. Este important să știi că un copil se poate deshidrata cel mai repede atunci când are febră, atunci când vomită sau suferă de diaree și chiar și atunci când transpiră. Este important așadar ca părintele să ofere o hidratare corectă copilului, cu precădere în cazul acestor episoade particulare. Hidratarea se face cu apă, ceaiuri, sucuri naturale sau cu săruri de rehidratare, la nevoie.
Atunci când apar semne de deshidratare, organismul nu mai funcționează normal. Pot să apară diverse simptome neplăcute, precum dureri de cap sau incapacitatea de concentrare. În cazul copiilor, semnele de deshidratare includ lipsa urinării, paloare, slăbiciune, ochi înfundați, mâini și picioare reci, nervozitate, somnolență și stare generală proastă.
Câtă apă trebuie să consume un copil?
Cantitatea de apă necesară pentru a preveni deshidratarea la copii diferă de la un caz la altul. Totuși, există câteva intervale orientative pe care le poți folosi. Astfel, copiilor cu vârsta cuprinsă între 1 și 3 ani li se recomandă aproximativ 4 căni de apă/alte lichide pe zi. Alte lichide pot să însemne lapte sau sucuri naturale, dar nu băuturi carbogazoase sau lichide care conțin substanțe dăunătoare. Pentru copiii cu vârste între 4 și 8 ani se recomandă aproximativ 5 căni de apă pe zi și 7-8 căni pentru cei mai mari.
În cazul în care copilul consumă deja această cantitate de lichid zilnic, însă în continuare dă semne de deshidratare, e necesară o opinie avizată din partea medicului pediatru. În acest mod poți să ajustezi cantitatea de lichide sau să găsești tratamente pentru posibile afecțiuni. În orice caz, valorile de mai sus sunt pur orientative și pot să difere de la un metabolism la altul.
Metode pentru a convinge copilul să se hidrateze
În primul rând, hidratarea trebuie să facă parte din rutina zilnică a copilului și să devină o obișnuință pentru acesta. Încă de mic poți să îl înveți să aibă mereu la îndemână sticluța proprie, fie cu apă, fie cu lapte, respectând astfel și cerințele de igienă. În acest mod te asiguri că organismul său își creează singur un mecanism prin care automatizează nevoia de apă sau de alte lichide.
O altă metodă prin care poți să ajuți copilul să rămână hidratat este să îi pregătești în fiecare zi mici gustări pe bază de fructe și legume. Alege acele alimente care conțin o cantitate ridicată de apă, cum ar fi:
- Pepene, 92% apă
- Căpșuni, 91% apă
- Pepene galben, 90% apă
- Piersici, 89% apă
- Portocale, 88% apă
- Castraveți, 95% apă
- Salată verde, 96% apă
Cu fructele poți să înlocuiești deserturile pline de zahăr și total nesănătoase și poți să construiești un meniu zilnic echilibrat pentru copilul tău. În același timp, în acest fel îl ajuți să rămână hidratat.
Efectele deshidratării
Copiii, inclusiv bebelușii, sunt predispuși la deshidratare. În cazul în care observi că cel mic e însetat în majoritatea timpului, există posibilitatea ca acesta să fie deshidratat. Dacă îți dai seama de acest lucru din timp, vei putea preveni eventuale problemele majore de sănătate. Urmărește consumul de lichide al copilului și asigură-te că acesta bea apă în mod regulat.
În cazul în care deshidratarea este deja instalată, copilul s-ar putea să manifeste următoarele simptome:
- amețeli;
- greață sau dureri de cap:
- urină de culoare galben închis sau maro, uneori sângerări în urină;
- mai puține scutece ude (copilul urinează mai puțin decât de obicei);
- copiii mai mari vor merge rar la toaletă;
- buze uscate;
- lipsa salivei;
- stare continuă de sete;
- letargice sau mai puțină activitate decât de obicei;
- paloare;
- plâns fără lacrimi;
- mâini și picioare reci;
- respirație mai rapidă decât de obicei;
- ritm cardiac accelerat;
- iritabilitate, somnolență.
Indiferent de vârstă, apa este esențială pentru organismul uman. În cazul în care ai nevoie de sfaturi în privința hidratării corespunzătoare a copilului sau dacă observi semne de deshidratare la acesta, medicii pediatri din cadrul clinicii MediBlue te așteaptă pentru a-ți oferi recomandările și tratamentele necesare.
