Statisticile privind cancerul sunt într-o continuă schimbare, însă nu una favorabilă, o arată Organizația Mondială a Sănătății (OMS). În anul 2021 numărul de cazuri de cancer de sân a depășit numărul de cazuri de cancer pulmonar, iar acest lucru ne indică o evoluție deosebit de nefastă a frecvenței apariției bolii. 

„Boala secolului”, așa cum mai este numit cancerul, continuă să fie una dintre principalele cauze ale mortalității la nivel mondial, iar antidotul, din păcate, încă nu a fost descoperit. 

Experții din Statele Unite ale Americii în oncologie estimează că numărul anual de cazuri de cancer va crește chiar și cu 49% până în anul 2050, cu precădere în rândul adulților cu vârsta peste 75 de ani. La nivel mondial, sunt în plină desfășurare campanii de conștientizare a importanței prevenției cancerului, iar cea mai populară metodă de prevenire este monitorizarea stării de sănătate prin analize regulate. 

Ce este cancerul?

Cancerul este o boală în care celulele corpului cresc necontrolat și se răspândesc de la locul multiplicării și în alte părți ale corpului. Având în vedere numărul impresionat de celule pe care le conține corpul uman, cancerul poate să se dezvolte aproape oriunde, atunci când procesul de înlocuire sau regenerare a celulelor îmbătrânite cu cele noi este afectat. Acela este momentul în care apar tumorile canceroase (maligne/ anormale) sau necanceroase, numite și benigne. 

Tumorile maligne (canceroase) afectează țesutul din jur și se deplasează și în alte zone ale corpului, declanșând metastazele sau tumori noi care pot crește în continuare, provocând simptome grave și chiar punând viața în pericol. 

Diagnostic și tratament pentru cancer

Odată ce un pacient este diagnosticat cu un anumit tip de cancer, specialiștii pot să solicite investigații suplimentare pentru a determina gravitatea bolii. Prin obținerea de informații prin intermediul markerilor tumorali, medicii vor afla gradul de agresivitate al cancerului, tipul și stadiul și vor putea determina tratamentele cele mai eficiente pentru a combate boala. Acești markeri tumorali reprezintă substanțe pe care celulele canceroase le produc sau care pot să fie eliberate chiar și de celulele neafectate, dar influențate de cele canceroase. 

De asemenea, în stabilirea unui tratament împotriva cancerului un rol foarte important îl are și scanarea CT. Cu ajutorul computerului-tomograf medicul va avea o imagine clară a tumorii, incluzând forma și mărimea acesteia. În oncologie, alături de CT, RMN-ul este o altă investigație imagistică de înaltă performanță cu ajutorul căreia se poate monitoriza starea de sănătate a unui pacient diagnosticat cu cancer. 

Tipuri de cancer

Până în prezent, au fost identificate peste o sută de tipuri de cancer. Acestea sunt diferențiate în principal după organele sau țesuturile pe care le afectează, de exemplu: cancer pulmonar (plămâni), cancer ovarian (ovare).

Dintre toate acestea, cele mai frecvente tipuri de cancere s-au dovedit a fi carcinoamele. Acestea sunt formate din celule epiteliate și, la rândul lor, sunt separate în: adenocarcinom, carcinom bazocelular și carcinom cu celule tranziționale.

În România, cancerul de sân reprezintă principala cauză a mortalității generate de cancer în rândul femeilor. Procentual, circa 16% dintre decesele provocate de cancer sunt determinate de cancerul de sân. 

Metode de prevenție a cancerului

Chiar dacă nu se poate menționa o cauză unică pentru apariția cancerului la un pacient, există unele metode de prevenție pe care fiecare persoană ar trebui să le pună în aplicare.

  • Stoparea fumatului – tutunul este o posibilă cauză a apariției cancerului, el fiind asociat de-a lungul timpului cu cancerul pulmonar, cancer la laringe, gât sau cavitate bucală, dar și cu cancerul de rinichi sau de col uterin. Așadar, trebuie să se evite fumatul, precum și fumatul pasiv pentru a reduce pe cât posibil șansele de îmbolnăvire.
  • Dietă sănătoasă – trebuie să se evite consumul de alimente procesate, iar în locul acestora să se introducă în rutina zilnică fructe și legume. Acest lucru ajută inclusiv la menținerea unei greutăți corporale normale, iar împreună cu activitatea regulată fizică este redus riscul apariției de cancer de sân, prostată, plămân, colon și rinichi.
  • Expunerea la raze UV în mod excesiv poate să conducă la declanșarea cancerului de piele, așa că este importantă utilizarea produselor de protecție solară (creme, sprayuri cu SPF), precum și evitarea orelor de vârf, atunci când razele sunt foarte puternice. 
  • Vaccinarea este eficientă pentru a reduce riscul de cancer de col uterin (provocat uneori de virusul HPV). Acest vaccin se poate administra atât copiilor, cât și adulților, indiferent de sex, vârsta maximă recomandată din punct de vedere al eficienței fiind de 27 de ani.

Analize recomandate pentru prevenția cancerului

Toate persoanele ar trebui să efectueze analize în mod regulat, astfel încât orice schimbare apare în organism să poată fi ținută sub control. În ceea ce privește prevenția cancerului, medicii recomandă următoarele investigații medicale:

  • Analize de sânge;
  • Investigații imagistice (CT, RMN);
  • Biopsie;
  • Testul Babes Papanicolau;
  • Testare HPV;
  • Proceduri endoscopice;
  • Testare genetică.

Indiferent de starea de sănătate actuală, este important să previi orice afecțiuni. Așadar, nu trebuie să ajungi în cabinetul medicului numai atunci când apare o problemă, ci este recomandată efectuarea de analize în mod regulat. Numai în acest fel se poate depista în timp util orice tip de cancer. 

Cu cât această boală este diagnosticată mai repede, cu atât șansele de vindecare sunt mai ridicate, iar tratamentul mai puțin agresiv. Te așteptăm la Mediblue pentru a beneficia de investigațiile medicale necesare și de imagistică de specialitate care să te ajute să identifici cu ușurință problemele medicale. Fă acum o programare și trăiește-ți viața fără grija afecțiunilor grave, precum este cancerul.