Una dintre cele mai frecvente probleme medicale ce apare în copilărie este roșul în gât. Chiar dacă în majoritatea cazurilor roșul în gât nu produce complicații, disconfortul poate fi destul de  ridicat. De obicei, această inflamație în gât apare din cauza unei infecții bacteriene sau virale. În acest articol vei regăsi mai multe detalii despre roșul în gât, dar și metode eficiente pentru a trata această afecțiune, în așa fel încât copilul să scape cât mai rapid de durere, febră și de alte simptome sau complicații ce pot apărea.

Ce înseamnă roșu în gât?

Roșul în gât poate fi un semn al unei afecțiuni precum faringita, iar simptomul principal este gâtul roșu, cu amigdalele ușor mărite. Ca urmare a inflamației,ganglionii limfatici din zona gâtului pot grește în volum, fiind clasificați ca adenopatii. Roșu în gât poate apărea de asemenea și pe fondul unor alergii sau a unor boli ale tractului respirator superior.

Ce cauzează roșu în gât?

În principal, roșu în gât apare atunci când în organism se dezvoltă o infecție bacteriană sau virală. Bacteriile și virușii se transmit de la o persoană la alta prin contact fizic sau pin particule de salivă expectorate în aer.

Mâinile se contaminează foarte ușor atunci când o persoană care este bolnavă își atinge nasul sau gura și apoi intră în contact direct sau indirect cu altcineva. În cazul copiilor este foarte ușor să se răspândească virusul, deoarece ei nu sunt la fel de atenți ca adulții la regulile de igienă și pentru că iau parte zilnic la activități de grup, atunci când intră în colectivitate. De aceea, este necesar ca atât părinții, cât și cadrele didactice, să includă în rutina zilnică sfaturi cu privire la regulile minime de igienă.

Cei mai frecvenți viruși care pot cauza durere și inflamație a gâtului sunt cei care provoacă dureri în gât ca parte a unei infecții ale căilor respiratorii superioare. Acesta este cazul răcelii comune, des întâlnite în rândul copiilor.  Alți viruși care provoacă roșu în gât includ gripa, enterovirusul, adenovirusul și virusul Epstein-Barr (mononucleoză sau ”boala sărutului”).

Bacteria Streptococ de grup A declanșează adesea faringita streptocociă. Aceasta este și cea mai comună bacterie care provoacă roșu în gât, statisticile arătând că o mare parte dintre copii dezvoltă această afecțiune în timpul sezonului rece. Această afecțiune a gâtului este mai rară la copiii mai mici de 2 ani, însă nu este imposibil ca bebelușii să se confrunte și ei cu simptome specifice.

Alte cauze comune ale durerii în gât, care nu sunt legate de infecție, includ respirarea aerului uscat, mai ales în timpul iernii, dar și alergiile, cum ar fi rinita alergică.

Care sunt simptomele?

Simptomele diferă în funcție de tipul infecției. În cazul infecțiilor virale, semnele comune ale bolii includ:

  • congestie nazală
  • iritație sau înroșire a ochilor
  • tuse
  • răgușeală
  • durere în cerul gurii și gât
  • erupție cutanată
  • diaree
  • febră
  • stări de apatie
  • lipsa apetitului
  • febră

De cealaltă parte, infecțiile bacteriene provoacă următoarele simptome:

  • febră (temperatură ≥ 38°C)
  • dureri de cap
  • dureri abdominale
  • greață și vărsături
  • glande umflate la nivelul gâtului
  • pete albe de puroi în spatele sau pe părțile laterale ale gâtului
  • mici pete roșii pe cerul gurii și umflarea uvulei
  • inapetență

Când trebuie mers la medic?

Chiar dacă majoritatea cazurilor de roșu în gât trec de la sine (de regulă în situația infecțiilor virale, care nu se tratează cu atibiotic, ci doar cu antitermice și antiinflamatoare), în cazul în care simptomele provoacă disconfort sporit și durerea persistă, este necesar să mergi împreună cu copilul la medic. În acest mod previi răspândirea infecției dar și complicațiile potențial grave ale streptococului de tip A (cum ar fi febra reumatică).

Este nevoie de sfatul specialistului dacă:

  • temperatura este de 38,3°C sau mai mare și se păstrează pentru mai mult de 3 zile
  • nu apare tusea sau tusea este productivă
  • vârsta copilului este cuprinsă între 5 și 15 ani
  • a existat un contact recent cu o persoană infectată
  • există dificultăți la respirație sau la înghițire
  • vocea copilului sună diferit/înăbușit
  • apare senzația de gât înțepenit sau există dificultăți de deschidere a gurii
  • apare apneea, wheezingul și detresa respiratorie

Cultura din exsudat faringian reprezintă principala metodă de diagnosticare a infecțiilor în gât. Acest test presupune recoltarea de secreții faringiene pentru a determina cu exactitate cauza durerii și sursa infecției. Rezultatele sunt disponibile într-o perioadă de 24 până la 48 de ore.

Cum se tratează?

Diagnosticarea este etapa obligatorie înainte de a se administra diverse medicamente. Practic testele ar trebui să se facă înainte de a urma orice tratament, mai ales pe bază de antibiotice, deoarece acestea pot influența rezultatul.

Faringita streptococică se tratează cu antibiotice, în timp ce faringita virală este tratată cu odihnă, analgezice și medicație specifică pentru a reduce simptomele și pentru a diminua disconfortul creat de acestea.

În cazul copiilor care prezintă simptome ușoare se pot administra medicamente fără prescripție medicală. Totuși, părinții trebuie să știe dacă există anumite alergii sau contraindicații pentru unele substanțe. Nu în ultimul rând, chiar dacă simptomele dispar curând după începerea tratamentului, acesta trebuie dus la capăt.

Un lucru important atunci când un copil are roșu în gât este să te asiguri că acesta se menține hidratat. Consumul de lichide ajută la ameliorarea simptomelor și ajută organismul în lupta cu infecțiile. Băuturile calde (ceai cu miere și lămâie, supă de pui) sunt indicate pentru astfel de situații.

Durerile în gât și răcelile, în general, interferează cu activitățile obișnuite ale copiilor. Atunci când observi simptome de roșu în gât, este indicat să apelezi la medicul pediatru pentru un diagnostic exact. Vino în Clinica MediBlue pentru consult și analize specifice și fii astfel pregătit pentru a face față simptomelor deranjante ale afecțiunii numite roșu în gât.